DIN ISTORIA BARCELONEI

Întemeierea oraşului Barcelona este înconjurată de mai multe legende. Unele consideră că fondatorul orasului este Hercule cu 400 ani înainte de construirea Romei. Altă legenda spune că în jurul muntelui Montjuic au trăit triburilre neolitice şi este posibil să fi fost şi un sat cartaginez iar numele oraşului vine de la cartaginezul Hamilcar Barca, tatăl lui Hannibal, care a numit orasul Barcino. Hamilcar Barca a decedat 228î.Hr. -Istoria începe cu 4000 de ani în urmă o dată cu primele aşezări la Montjuic care s-au ocupat de agricultură şi datorită poziţiei geografice au făcut comerţ cu grecii şi romanii. Începând cu ocupaţia romană oraşul a început să se formeze.

ZIDUL ROMAN DE APARARE AL ORASULUI imagine stânga
După cucerirea Peninsulei Împăratul August a făcut reforme administrative a construit drumuri care au legat multe oraşe între ele. În jurul anului 15 î.Hr. Augusta Paterna Paventia Barcino, devine un oraş construit pe un deluşor mic cunoscut sub denumirea de Muntele Taber pe locul unde acum se găseşte Cartierul Gotic.

APEDUCTE CONSTRUITE DE ROMANI imagine dreapta
În jurul secolului XIV d.Hr. oraşul în dezvoltare a fost protejat de un zid circular care îi dădea Barcelonei o importanţă strategică capacitate de a se apăra împotriva atacurilor barbare. O dată cu declinul Imperiului roman începe invazia triburilor germanice şi în anul 415 conducătorul vizigot ATAULFO stabileşte capitala Regatului la Barcelona, statut care îl pierde mai târziu când capitala a fost transferată la Tolosa şi mai târziu la Toledo. Din secolul al VIII oraşul este sub stăpânirea maurilor timp de 100 de ani până când este cucerit de franci în anul 801 iar pământurile aflate la Sud de Pirinei au format Marca Hispanica, frontieră între Islam şi lumea creştină. Pentru câteva secole Barcelona a fost în pericol datorită conflictelor dintre mauri şi creştini. Cel mai important personaj din această perioadă a fost Wilfred care este fondatorul Dinastiei Castalaniei a Conţilor de Barcelona din anul 878. În anul 985 orasul a fost distrus iar contele Borrelli, nepotul lui Wilfred, rămânând fără apărare împotriva maurilor rupe legătura cu Imperiul Carolingian făcând capitala unui stat independent. În 1137, Aragon şi Barcelona au fuzionat datorită căsătoriei dintre Ramon Berenguer IV şi Petronilla a Aragonului şi titlurile lor au fost preluate de fiul lor Alfonso al II-lea al Aragonului a care a urcat la tron în 1162. Teritoriul, a fost mai târziu cunoscut sub numele de Coroana de Aragon. care mai târziu a cucerit Mojorca, Valencia, Sicilia şi Sardinia devenind una din cele mai puteri din zona Mediterană. Pentru a-şi păstra supremaţia au fost construite ,, Drassanes", cele mai mari vase maritime medievale din lume care s-au păstrat.
Aceste ruine sunt vizibile până în zilele noastre.

,,Cristofor Columb s-a născut în 1451, la Genova, a fost marinar incă din tinerete, dar s-a stabilit la curtea regelui Ferdinand al IV-lea si a reginei Isabela I, a Castiliei, deoarece vasul pe care naviga a fost scufundat de pirati, el a innotat până pe ţărmul Castiliei. Regina Isabela si regele Ferdinand l-au ajutat pe Cristofor Columb să pornească in călătoria sa, ca urmare sa descopere un drum mai scurt prin vest, catre India. Calatoria incepe in 1492, dar in loc să ajungă in India, Cristofor Columb descopera Marea Sargaselor, Arhipelagul Bahamas, Insulele Cuba si Haiti, intorcându-se în 1493 in Spania. Bucuros de rezultat, regele si regina Spaniei il ajută să pornească în a 2-a călătorie, spre vest pe Oceanul Atlantic, prilej cu care descoperă insulele Dominicana, Guadelupa, Porto Rico si Virgine. In Capul Isabela, din insula Dominicana, Cristofor Columb stabileste prima colonie europeană din Lumea Nouă. In 1496 se intoarce in plin triumf in Spania.

Intre 1498-1500 Cristofor Columb organizează o a 3-a calatorie. La capatul ei, descoperind insula Trinidad, si gura de vărsare a fluviului Orinoco. Intre 1502-1504 Cristofor Columb pleacă în a 4-a expediţie".

În imagine statuia lui Cristofor Columb (1451-1506) se află la capătul portului Las Rambas. Se presupune că priveşte spre America dar în realitate el priveşte spre Africa. La baza statuii se pot vedea cei pstru lei impunători care reprezintă un omagiu adus Catalaniei în colonizarea Americii şi independenţa economică a Castiliei. În interiorul statuii este lift care duce la un loc acoperit cu sticlă cu o rotaţie de 360 grade. De aici se vede imaginea oraşului.

În imagine o pictură repzentând pe regina Isabele a II-a. discutând cu exploratorul său Cristofor Columb.
PERSONALITĂŢI FEMININE CARE S-AU IMPLICAT ÎN VIAŢA POLITICĂ; ECONOMICĂ A ŢĂRII
ISABELA a II-a, a SPANIEI
Isabela s-a născut la Madrid, în 1830, fiica cea mare a regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei, cu a patra soţie a lui, Maria Cristina de Burbon. Maria a devenit regină-regentă pe 29 septembrie 1833, după ce fiica sa Isabela, care avea pe atunci trei ani, a fost proclamată regină în urma morţii regelui. Regina Isabela a moştenit tronul pentru că Ferdinand a convins Curţile (Cortes) să elimine Legea salică, introdusă de Burboni la începutul secolului al XVIII-lea şi să restabilească vechea modalitate de succesiune în Spania. Fratele lui Ferdinand, Carol, pretendent la tron, a luptat timp de şapte ani, pe când Isabela era minoră. Susţinătorii lui Carol erau cunoscuţi drept „carlişti” şi disputa privind succesiunea a dus la mai multe războaie carliste de-a lungul secolului al XIX-lea. Drepturile Isabelei au fost apărate de armată. Curţile Generale (Cortes Generales), alături de liberali şi progresişti, care atunci au instituit guvernul constituţional şi parlamentar au dizolvat ordinele religioase, au confiscat proprietăţile lor (inclusiv ale iezuiţilor) şi au încercat să pună ordine în finanţe. După războiul carlist, regenta Maria Cristina i-a lăsat locul lui Espartero, cel mai de succes şi mai popular general din armata elisabetană, care a fost regent timp de doi ani. A fost înlăturat în 1843, în urma unui pronunciamiento militar şi politic condus de generalii O'Donnell şi Narvaez, care au format un nou cabinet, prezidat de Joaquin Maria Lopez, şi acest guvern a convins Curţile să o declare pe Isabela majoră, deşi avea treisprezece ani. Trei ani mai târziu, Partidul Moderat (sau Conservatorii Castilieni) a obligat-o pe regină să se căsătorească, la şaisprezece ani, cu vărul său, prinţul Ferdinand I de Asis de Bourbon-Cadige (1822-1902), în aceeaşi zi în care sora sa mai mică s-a căsătorit cu ducele de Montpensier. Aceste mariaje au fost pe placul Franţei şi a lui Ludovic Filip al Franţei, care a fost aproape să intre în conflict cu Marea Britanie din această cauză; dar cele două mariaje nu au fost tocmai fericite. De altfel, au circulat zvonuri că niciunul dintre copiii cuplului regal spaniol nu erau de fapt ai lui Ferdinand, care era homosexual. Despre moştenitorul tronului, viitorul Alfonso al XII-lea al Spaniei, se credea că ar fi copilul Isabelei cu un căpitan al gărzilor, Enrique Puig y Moltó. Regina Isabela a domnit din 1843 până în 1868 iar acea perioadă a fost o lungă succesiune de intrigi, conspiraţii şi pronunciamientos militare, dirijate de interesele partidelor politice. Moderaţii au guvernat între 1846 şi 1854, Progresiştii între 1854 şi 1856, iar Uniunea Liberală între 1856 şi 1863; dominaţia şi succesiunea rapidă a moderaţilor şi unioniştilor liberali, în detrimentul progresiştilor, aveau să ducă la revoluţia din 1868. Regina Isabela a II-a obişnuia să intervină în chestiunile politice de o manieră inoportună şi lipsită de scrupule, ce o făcea impopulară. Şi-a favorizat cei mai reacţionari generali şi oameni de stat, precum şi Biserica şi ordinele religioase, şi a fost în mod constant unealta curtezanilor corupţi şi intriganţi. A fost trimisă în exil la sfârşitul lui septembrie 1868, după ce rezistenţa slabă a generalilor săi moderados a fost înfrântă în Bătălia de la Alcolea de către mareşalii Serrano şi Prim. Alte evenimente din cadrul domniei Isabelei au fost războiul cu Maroc, care s-a terminat cu un tratat avantajos pentru Spania, şi cedarea de către marocani a unor teritorii; Războiul Insulelor Chincha împotriva lui Peru şi Chile, lipsit de succes; revolte independentiste în Cuba şi Puerto Rico, precum şi ceva progres în ceea ce priveşte operele publice, în special căile ferate, alături de o uşoară îmbunătăţire a comerţului şi finanţelor. Exilul său din 1868 a contribuit la izbucnirea Războiului franco-prusac, deoarece spaniolii au văzut în prinţul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen un posibil candidat. Regina Isabela a II-a provenea din Casa de Burbon (membră a vechii regalităţi franceze), şi s-a propus atunci varianta unui rege german pentru tronul spaniol, variantă pe care francezii conduşi de Napoleon al III-lea nu aveau de gând s-o accepte.Isabela a fost obligată să abdice în Paris, pe 25 iunie 1870, în favoarea fiului ei Alfonso al XII-lea. Isabela divorţase de soţul ei în luna martie a anului precedent, şi a continuat să locuiască în Franţa şi în urma restaurării din 1874. Cu ocazia unei vizite la Madrid, în timpul domniei lui Alfonso al XII-lea, a început o serie de intrigi cu unii dintre politicienii din capitală, şi i s-a cerut oficial să plece din nou peste graniţă. A locuit la Paris pentru restul vieţii, călătorind foarte rar în alte ţări, de regulă în Spania nativă. În timpul exilului s-a apropiat de fostul ei soţ, cu care a menţinut o prietenie ambiguă până la moartea acestuia, în 1902. Ultima parte a vieţii ei a fost marcată de problemele matrimoniale ale fiicei sale cele mai mici. A murit pe 10 aprilie 1904, şi a este înmormântată în El Escorial".
prezentare după ro.wikipedia.org/wiki/Isabela_a_II


IMAGINE DIN PLACA DE CATALUNYA


Statuia lui Jaume I din Placa d"Espanya. Este monumentul închinat sosirii lui Jaume I în Mallorca în 1229. Meritul lui Jaume I este că el a format în 1249 un comitet cetăţenesc recunoscănd nevoia unei Barcelone înfloritoare de a fi condusă de o putere ad-tivă. Până în 1274 Comitetul a devenit Consell de Cent ( Consiliul celor 100). Consiliul cetăţenesc şi o mână de comercianţi au ales pe cinci dintre ei pentru a se ocupa de problemele de zi cu zi ale oraşului. Aceştia au fost numiţi membrii Consiliului pentru următorul mandat. cei cinci purtau tunici roşii sau purpurii simbolizând propriul sânge care erau dispuşi să-l verse în slujba oraşului. Aceştia nu-şi scoteau pălăria în faţa nimănui nici măcar în faţa contelui-rege. Succesoarea acesteia este Primăria, care funcţionrază în aceaşi clădire din Placa de Saint Jaume.